Tichetele de masă și asigurările medicale se numără printre principalele beneficii acordate de angajatorii români, arată un studiu al companiei Accace.
Firma a realizat și o comparație cu alte țări din regiune.
În Cehia, spre exemplu, angajații pot primi laptop sau pot participa la programe gratuite de formare profesională.
La noi în țară principalele beneficii de care se bucură angajații sunt tichetele de masă, asigurările medicale sau abonamentele la clinici private.
Unii angajatori oferă însă și concediu de odihnă suplimentar, telefon mobil, programe de teambuilding sau cadouri pentru copii cu diverse ocazii (1 iunie sau Crăciun).
În privința tichetelor de masă, studiul arată că valoarea acestora a fost majorată în luna mai de la 9 lei și 35 de bani la 9 lei și 41 de bani, însă creșterea nu a fost resimțită de salariați.
Situația este relativ asemănătoare și în alte țări.
Astfel, în Cehia se oferă în principal tichete de masă, telefon mobil, laptop și programe de formare profesională, iar în Ungaria unele firme decontează cheltuielilor de transport ale angajaților sau oferă subvenții pentru educația copiilor.
Pe de altă parte, în Polonia se oferă, între altele, servicii medicale private sau mașină de serviciu.