Tibi Uşeriu este la un pas să bată toate recordurile celor mai dificile ultramaratoane din lume. El a trecut de ultimul check point înainte de finish-ul competiţiei 6633 Arctic Ultra.
“Tibi a plecat din ultimul check-point și se îndreaptă spre finish! Ba chiar e atât de rapid încât ,până am editat noi telefonul, el a mai înaintat aproape 15 kilometri! În acest moment, mai are 73 km până la final, pentru un total de 618 km! Go Tibi!”, anunță Tasuleasa Social, unde a fost urmărită întreaga expediţie.
Tibi Ușeriu ar trebui să termine cursa în noaptea de joi spre vineri, dar la ora transmiterii acestei ştiri avea un avans de şapte ore faţă de plan, astfel că este posibil să termine cursa joi seara.
Tibi Ușeriu poate fi urmărit în timp real online
Cu o zi în urmă, Tibi Ușeriu a trecut prin cea mai dificilă experiență de până acum, imaginile postate pe pagina de Facebook Tasuleasa Social fiind grăitoare în acest sens.
”Am să încerc să aştern pe hârtie lacrimile care ne-au umplut ochii miercuri dimineaţă, atunci când am privit filmarea. Am să încerc, deşi ştiu că nu am cum să reuşesc. Nimeni nu poate aşa ceva.
Mai avea câţiva kilometri până în Inuvik. Gonise din toate puterile, îşi irosise toată energia, cu un singur gând în cap : să iasa de pe Ice Road …
E ameţit de foame, merge în zig-zag. Se opreşte şi încearcă să mănânce ceva. Nu reuşeşte, corpul nu mai vrea nimic rece, corpul îi cere o mâncare caldă.
Hamul e pe jos, la fel si beţele. Incearcă să se aplece, dar nu reuşeşte. Spatele doare cumplit iar picioarele sunt ca doi copaci înfipţi adânc în gheaţă.
Aşa că îngenunchează. A câta oară ? Nu-şi mai aminteşte. Stie doar că trebuie să se ridice iar. Stă în genunchi şi priveşte în zare, către Inuvik, şi-şi spune : Hai Tibi, încă doi kilometri si mâncăm ceva cald.
Cu greu îşi pune hamul peste umeri, mâinile nu îl ascultă.
Apucă beţele si se propteşte în ele, dar nu reuşeşte să se ridice, beţele fug in toate părţile, aşa că le ia pe rând, cu ambele mâini, ca un copil care învaţă să scrie.
Respiră adânc şi reuşeşte să pună un picior pe pământ. Pauză de odihnă. Respiră adânc, se opinteşte în beţe cu tot ce are şi se ridică … încet … ca un moşneag.
Nu a avut putere sa spună nimic. Un pas, încă un pas, încă un pas … şi s-a pierdut în zare.
A ajuns în Inuvik exact când trebuia. O cifra pe o foaie de hârtie. Miracol… sau nu… ?
Organizatorii îl aşteptau cu trei maşini, dar nu a întors capul către ei, ar fi fost prea obositor. Un pas, încă un pas, încă un pas … până la capăt. Capătul e Inuvik acum.
Nu l-au văzut niciodată aşa. S-au speriat.
Au venit doctorii şi l-au examinat pe toate părţile. Picioarele umflate, dar fără degerături, doar degetul cel mare, care acum e mai scurt puţin. Piele pe tălpi nu mai are de mult timp, s-a dus treptat, dar în rest … nimic.
Au ridicat din umeri, ca de obicei : He is ok !”, povestește în jurnalul competiției 6633 Arctic Ultra.
Povestea singurului român care a reuşit să câştige cel mai dur maraton din lume
Până acum, singurul român care a reuşit să câştige cel mai dur maraton din lume, Ultra 6633, este Tibi Uşeriu, trecând în 2016 primul linia de sosire în 173 de ore şi 40 de minute, alergând pe gheaţă 566 km la temperaturi care au ajuns până la – 50 °C . Experiența lui Tibi Ușeriu atunci a fost povestită La Radio cu Andreea Esca, într-o ediție de colecție realizată anul trecut la Europa FM.
Pentru Tiberiu Uşeriu este a treia oara când participă la Arctic Ultra 6633.