Confidenţialitate


Tibi Uşeriu: “Furam maşini de lux din Germania. Le făceam altă faţă şi apoi le duceam în Italia” – VIDEO


Tibi Uşeriu: “Furam maşini de lux din Germania. Le făceam altă faţă şi apoi le duceam în Italia” – VIDEO

Invitat în emisiunea La Radio cu Andreea Esca, Tiberiu Uşeriu şi-a spus în detalii povestea de viaţă care întrece scenariile de film. În trecutul său, Tibi a sfidat legea, dar mult mai târziu, s-a trezit la realitate într-o închisoare.

“Am început de jos. Furam maşini de lux din Germania. Le făceam altă faţă şi apoi le duceam în Italia. Am început să creştem nivelul şi am început să facem magazine de bijuterii, apoi le valorificam în Iugoslavia. Acolo am făcut rost de arme pentru că exista o piaţă. Nu mai aveam frică demult. Din copilărie mi-am pierdut acest simţ al fricii.

Erau momente când mă gândeam la repercusiunile care ar putea să fie. Eram coştient şi mi le asumam. Ştiam că la un moment dat o să se înfunde. Acţionam cam de trei ori pe an. Apoi făceam o pauză. Se făcea un plan.

În mare parte foloseam cagule pe faţă. Acum filmele sunt puţin exagerate. În ultima perioadă ne-am specializat pe persoane care duceau bani de la magazine mari. Venea o maşină, lua banii şi îi ducea la bancă. Noi atacam maşina respectivă”, a declarat Tiberiu Uşeriu.

Acuzat pentru furt, jaf armat şi tentativă de omor, Tibi Uşeriu a primit o pedeapsă de 23 de ani de închisoare pentru faptele comise în Austria şi Germania. A primit o condamnare de 13 ani în Germania și una de aproape zece ani în Austria, dar, în urma unei decizii europene, cele două au fost cumulate și i s-a impus să ispășească pedeapsa cea mai grea, de 13 ani. A beneficiat și de o reducere a pedepsei și a ieșit din închisoare după zece ani.

Înregistrarea completă a emisiunii La Radio cu Andreea Esca și Tiberiu Ușeriu


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…