Legendara trupă britanică The Rolling Stones îşi deschide, miercuri, primul magazin din lume, la Londra, în inima cartierului care a asistat la naşterea scenei muzicale din anii ’60, relatează Agerpres, citând France Presse.
“De ce să deschizi un magazin în plină pandemie? Este optimismul nostru etern”, a glumit liderul grupului Mick Jagger, în vârstă de 77 de ani, într-un videoclip lansat înainte de deschiderea magazinului.
În interior, sigla The Rolling Stones este prezentă pe tricouri, jachete, pene de chitară – pentru cei care speră să-l imite pe chitaristul Keith Richards – carnete, umbrele şi sticle de apă.
Linia de măşti, cu faimoasa limbă aşezată corespunzător la nivelul gurii, promite să fie un succes.
Ecrane uriaşe redau decenii de concerte, iar celebrele hituri ale trupei încântă urechile cumpărătorilor.
“Această parte a ‘experienţei’ a fost cu adevărat importantă pentru noi”, a afirmat David Boyne, director general al Bravado, care se ocupă de comercializarea produselor Universal Music.
Pentru acesta, amplasarea magazinului, chiar în centrul Carnaby Street, este esenţială. “David Bowie, The Who şi, bineînţeles, The Rolling Stones au frecventat acest cartier!”, a mai spus el.
“Am lucrat în acest cartier, am repetat acolo, obişnuiam să mâncăm acolo”, a confirmat Mick Jagger, care a rememorat zilele în care trupa “rătăcea pe Carnaby Street înainte de a deveni celebră”.