Autoritățile thailandeze au raportat, vineri, primul deces în rândul persoanelor bolnave de COVID-19 din ultimele peste 100 de zile.
Pacientul revenise în statul asiatic în urmă cu o lună și a fost îngrijit într-un spital din Bangkok timp de două săptămâni.
În vârstă de 54 de ani, bărbatul fusese interpret din Arabia Saudită, unde lucrase pentru Ministerul thailandez al Muncii.
Pe plan mondial, a fost atins pragul de 30 de milioane de infecții cu temutul virus SARS-CoV-2, potrivit datelor Universității Johns Hopkins.
De la debutul pandemiei, numărul deceselor atribuite bolii COVID-19 a trecut de 940.000. Statele Unite ale Americii, India și Brazilia rămân cele mai îndoliate națiuni.
Israelul a devenit, de vineri, prima țară care reintroduce carantina la nivel național. Cetățenii se vor putea deplasa doar pe o rază de 500 de metri de locuință. Pentru prima oară în istorie, Marea Sinagogă a Ierusalimului va fi închisă de Anul Nou Evreiesc.