Confidenţialitate

Returnarea tezaurului României, discutată joi în Parlamentul European. Eurodeputat Renew: „Dragi colegi, dacă vă e frică de Putin, n-aveți ce să căutați aici” | AUDIO| AUDIO

Returnarea tezaurului României, aflat de peste 100 de ani la Moscova, a fost discutată azi în Parlamentul European. Eurodeputații au dezbătut o rezoluție care arată că țara noastră are dreptul la despăgubiri din partea Federației Ruse în cazul tezaurului pe care Moscova refuză să îl returneze, iar instituțiile europene trebuie să ajute țara noastră în acest demers. Inițiatorul demersului este europarlamentarul PMP Eugen Tomac.

Eugen Tomac, europarlamentar PMP: „Aurul României este și astăzi sechestrat în Rusia”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Tezaurul României nu a fost furat în vreme de război. El a fost predat spre păstrare, în siguranță, în baza unui acord bilaterial, între Guvernul României și Guvernul Rusiei Țariste. Vorbim de tablouri, bijuterii, bunuri de valoare din bisericile și mănăstirile României, arhivele instituțiilor publice, precum și peste 91,5 tone de aur, reprezentând tezaurul Băncii Naționale a României. O parte din bunurile culturale și religioase au fost returnate. Aurul României este și astăzi sechestrat în Rusia”, a declarat europarlamentarul PMP Eugen Tomac.

Rovana Plumb, europarlamentar PSD: Aducerea în prim-planul european al subiectului tezaurului românesc este un pas extraordinar pentru viitoarele inițiative de repatriere a acestuia

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„România nu a renunțat la dreptul său niciodată și nici nu o s-o facă vreodată. Există o singură soluție. Rusia să își respecte obligațiile, iar Uniunea să stea alături de România, prin instituțiile și demersurile sale, pentru a se pune în practică ceea ce este corect și legitim”, a declarat europarlamentarul PSD, Rovana Plumb.

Federația Rusă a fost acuzată de faptul că nu și-a îndeplinit angajamentele asumate în momentul în care România a trimis cele peste 90 de tone de aur la Moscova. Vlad Gheorghe, eurodeputat Renew, le-a cerut parlamentarilor europeni să fie curajoși în demersul lor.

Vlad Gheorghe, eurodeputat Renew: „Dragi colegi, dacă vă e frică de Putin, n-aveți ce să căutați aici”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Acum, întrebarea e ce facem? Îi lăsăm să fure în continuare? Stăm în continuare pe banii lui Putin și ai rușilor care sunt aici, în Uniunea Europeană și ne plângem că nu ne dau de bună voie hoții tezaurul înapoi? Sau le luăm banii, măcar atât, dacă atât putem. Dragi colegi, dacă vă e frică de Putin, n-aveți ce să căutați aici. Înaintașii noștri, care au făcut România, România Mare n-au avut frică de dictatori, de tot felul de tirani. Cei care au făcut Uniunea Europeană n-au avut nici ei frică de tirani. Așa că nu vă mai fie frică. Luați-le banii odată”, a declarat lad Gheorghe, eurodeputat Renew.

Votul europarlamentarilor pe această rezoluție va avea loc după-amiază.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu experții și avocații implicați în procesul Roşia Montană: Le-am mulţumit pentru modul în care au luptat în acest proces, uneori chiar cu deciziile unor foşti prim-miniştri | VIDEO