Teza de doctorat a lui Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al Capitalei, este plagiată de la primul până la ultimul cuvânt, dezvăluie jurnalista Emilia Șercan de la PressOne.
Lucrarea de 310 pagini care i-a adus lui Robert Negoiță titlul de doctor în Științe Juridice a fost copiată integral inclusiv din surse care sunt de găsit pe internet, arată ancheta jurnalistei Emilia Șercan.
E vorba de articole de presă apărute pe mai multe site-uri, analize economice semnate, printre alţii, de economistul american Nouriel Roubini şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu sau chiar referate şcolare.
Robert Negoiță nu a folosit ghilimele şi nici nu a indicat sursele de unde a preluat conţinutul.
Candidatul PSD pentru un nou mandat la Sectorul 3 a devenit doctor în Ştiinţe Juridice în 2012, la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”. Teza i-a fost coordonată de prof. univ. dr. Ioan Dascălu, care e conducător de doctorat asociat la Academia de Poliţie şi a fost decan al Facultăţii de Drept de la Universitatea Bioterra.
Dacă oficialii vor stabili că lucrarea este un plagiat, atât Robert Negoiță, cât și Ioan Dascălu riscă să fie acuzaţi de fals în acte publice, deoarece au semnat un document prin care şi-au asumat că teza este originală. Documentul a trebuit să fie semnat în acord cu Legea Educației Naționale din 2011. Declarația pe propria răspundere a fost depusă la dosarul de doctorat.
O astfel de declaraţie trebuie să semneze atât doctorandul, cât şi profesorul care i-a coordonat teza. Practic, prin acest document, Robert Negoiță și Ioan Dascălu s-au angajat că lucrarea este rezultatul propriilor activităţi şi realizări, nu conţine porţiuni plagiate, iar sursele bibliografice sunt indicate în teză şi părţile preluate din aceste surse sunt semnalate, în concordanţă cu legislaţia română şi convenţiile internaţionale privind dreptul de autor şi respectă standardele de calitate şi de etică profesională.
“Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social” este titlul lucrării lui Robert Negoiță. Deși teza abordează un subiect economic, aceasta a fost susținută la Facultatea de Drept a Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”.
Emilia Șercan dezvăluie că un caz special este al chestorului Costică Voicu, fost rector al Academiei de Poliţie, pe care Robert Negoiță îl plagiază în lucrarea sa. Costică Voicu a făcut parte din comisia de susţinere a tezei, ceea ce înseamnă că, potrivit legii, a avut obligaţia de a-i citi întreaga teză a lui Robert Negoiță. Mai mult, trebuia să scrie și un referat pentru acordarea titlului de doctor. Întrebat de Emilia Șercan ce crede despre acest plagiat, Costică Voicu a avut o atitudine sfidătoare.
“Foarte bine. Mă şi bucur. Ce anume să vă spun? Da’ ce, facem analiză la telefon? În primul rând, nu ştiu cine sunteţi dumneavoastră. De unde să am eu convingerea că sunteţi cine ziceţi că sunteţi?”, a fost reacţia chestorului Costică Voicu.
Robert Negoiță a absolvit liceul la 31 de ani
Robert Negoiţă a terminat liceul la 31 de ani, în 2003. Un an mai târziu se înscria la două facultăți, conform CV-ului său: Facultatea de Drept a Universităţii Bioterra şi Facultatea de Economie a Turismului Intern şi Internaţional, de la Universitatea Româno–Americană.
În 2009, la un an după ce a terminat a doua facultate, Robert Negoiţă era deja înscris la doctorat. Jurnalista Emilia Șercan observă că în CV-ul său nu apare absolvirea unui program de Master, lucru obligatoriu pentru înscrierea la doctorat.
Revenind la teza de doctorat, Robert Negoiţă plagiază de la primele cuvinte din Introducere. Primele două paragrafe sunt copiate, fără a folosi ghilimele, dintr-o lucrare semnată de comisarul şef de poliţie Marian Valentin Grigoroiu.
Începând cu paragraful patru, Robert Negoiţă copiază, fără ghilimele, dintr-un articol semnat de guvernatorul Mugur Isărescu şi încărcat pe site-ul BNR la data de 26 februarie 2009. De la pagina 17 până la pagina 21, Robert Negoiţă copiază un alt text semnat de Mugur Isărescu şi prezentat în 2009 în faţa membrilor Academiei Române.
Press One scrie cu amănunte și despre celelalte pagini copiate cuvânt cu cuvânt de Robert Negoiță.
Robert Negoiță este primar al Sectorului 3 din 2012. Acum candidează din partea PSD pentru un nou mandat. Primarul este urmărit penal pentru evaziune fiscală în formă continuată. Infracțiunile ar fi fost comise în perioada 2005 – 2009, pe vremea când Robert Negoiță avea mai multe afaceri în domeniul imobiliar. Plângerea a fost făcută în urmă cu 7 ani de fostul șef al fiscului Sorin Blejnar. Concret, procurorii spun că Robert Negoiță a construit prin firma sa trei ansambluri rezidenţiale în București și localitățile ilfovene Voluntari și Popești Leordeni şi a vândut, în nume propriu, 1.250 de locuinţe, fără a înregistra aceste operaţiuni. Astfel a creat un prejudiciu de peste 77.000.000 de lei, anunţă DNA.
În urmă cu două săptămâni, Robert Negoiţă figura și în fruntea listei de datornici publicată de ANAF, cu suma de 232 milioane de lei.
Numele lui Robert Negoiţă a apărut și în alte dosare penale. Unul dintre aceste dosare este “Sex cu fotomodele”, în care el a fost audiat ca martor.
Ancheta Emiliei Şercan poate fi citită aici.