Confidenţialitate

Testul Babeş-Papanicolaou – o bună metodă de screening pentru cancerul de col uterin

Examenul citologic vaginal sau testul Babeș-Papanicolaou este folosit pentru depistarea anomaliilor colului uterin și a lezunilor care pot evolua spre cancer.

Se recoltează celule de pe suprafața colului uterin printr-o manevră nedureroasă care durează câteva secunde. Celulele sunt așezate pe o lamă de sticlă și trimise către laboratorul de anatomie patologică. În urma examinării la microscop pot fi detectate celule anormale, atipice.

Cu cât modificările sunt mai mari, cu atât riscul de evoluție către cancerul de col uterin este mai mare. Pot fi identificate și semnele unei infecții cu bacterii, paraziți, fungi precum Candida sau virusuri precum HPV.

În cazul în care rezultatele nu sunt normale pot fi necesare și alte teste precum aflarea tipului de HPV care a provocat infecția, colposcopia sau biopsia.

Testul Babeș – Papanicolaou este un test simplu, fiind o metodă foarte bună pentru a găsi o schimbare la nivelul colului uterin care ar putea duce la cancer. De când acest test este folosit numărul cazurilor de cancer de col uterin a scăzut.

Pe viitor, vaccinarea împotriva HPV asociată cu screeningul reprezintă cea mai eficientă abordare pentru reducerea incidenței cancerului de col uterin.