Vor fi făcute teste ADN pe toate produsele din Uniunea Europeană pe a căror etichetă scrie că sunt de vită.
La Bruxelles s-a dezbătut, aseară, timp de câteva ore, scandalul cărnii de cal care a fost descoperită în mai multe țări occidentale în semipreparate congelate despre care se credea că sunt din carne de vită.
Testele ADN, spun oficialii europeni, ar arăta dacă fenomenul este unul de amploare pe continent.
Analizele costă însă 400 de euro fiecare, iar – potrivit unor surse – executivul comunitar va achita jumătate.
Britanicii au fost cei care au sesizat problema, la sfârșitul săptămânii trecute, și au alertat furnizorul francez, care mai apoi a arătat cu degetul spre abatoare românești.
Verificările au arătat că toate exporturile noastre de carne de cal au fost etichetate corect. Problema ar fi, așadar, la intermediari.
Comisarul pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorilor, Tonio Borg, spune că trebuie descoperit unde s-a produs, prin fraudă sau neglijență, schimbarea etichetei.
Într-un interviu pentru BBC, premierul Victor Ponta a reluat ideea că exporturile de carne de cal din România s-au făcut cu respectarea tuturor normelor.
Ieri, au fost percheziționate multe firme din Regatul Unit și Franța. Europol îi va căuta pe cei care se fac responsabili de frauda de etichetare.
La Bruxelles, este programată mâine o reuniune a experților în domeniul sanitar-veterinar .