Cancerul de sân este una dintre cele mai întâlnite forme de cancer în lume. Cel mai important factor de risc pentru apariția cancerului de sân este vârsta, fiind frecvent în rândul femeilor care au trecut de 50 de ani.
Dar cauzele cancerului de sân sunt o combinație de factori, care includ stilul de viață, factori de mediu, factori hormonali și factori genetici.
Deși majoritatea cancerelor de sân apar la femei fără istoric familial, unele paciente provin din familii în care această boală a mai fost întâlnită.
În materialul genetic al organismului uman există genele numite BRCA a căror funcție este să intervină în procesul de reparare al ADN-ului deteriorat. În cazul în care apar mutații la nivelul acestor gene, ele devin nefuncționale, ADN-ul nu se mai repară corect și apar anomalii ale cromozomilor. Aceste modificări stau la baza apariției mai multor tipuri de cancer din organism, în special a cancerului de sân sau de ovar.
Testarea genetica este importanta pentru identificarea celor care prezinta un risc semnificativ de cancer de sân sau de ovar și pentru aplicarea metodelor de prevenție.
Se recomanda testarea genetica în special femeilor care au rude de gradul I sau II diagnosticate cu cancer mamar sau ovarian, cu debut înainte de vârsta de 50 de ani sau femei avand o ruda apropiata ce prezinta o mutatie a genelor BRCA cunoscuta.
Nu orice persoana cu o gena BRCA defecta va dezvolta cancer de san sau de ovar, dar prezintă un risc crescut și trebuie să urmeze pașii pentru prevenția apariției acestuia.
Întrebați medicul de familie ce înseamnă testarea genetică și ce beneficii vă poate aduce aceasta în prevenția sau depistarea la timp a cancerului de sân.