Confidenţialitate

Terasele nu mai pot funcționa sub clădirile de pe care poate cădea tencuiala

S-a modificat Regulamentul de organizare şi funcţionare a teraselor în zonele protejate şi în Centrul Istoric al capitalei. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat interzicerea amplasării de terase în dreptul clădirilor cu faţade degradate, pentru care proprietarii nu au efectuat lucrari de reparații și consolidare.

Până în prezent, avizarea era interzisă doar în dreptul clădirilor “cu faţade semnificativ degradate, cu pericol de prăbuşire a elementelor decorative, tencuieli”.

Poliţiștii  Locali vor constata dacă fațadele sunt corespunzătoare și  vor informa structura avizatoare din cadrul Primariei Capitalei. În cadrul şedinţei de consiliu a mai fost adoptat si un amendament conform căruia este permisă amplasarea mobilierului de terase, umbrele, pergole uşoare, fără elemente care să deterioreze carosabilul.

De asemenea, vor putea fi amplasate jardiniere mobile, cu plante ornamentale verzi, fără a obtura accesul în zonă. Totodata, pe perioada evenimentelor sportive este permisă amplasarea de ecrane tv în perimetrul teraselor, pentru a putea fi urmărite evenimentele sportive. Va trebui insă ca nivelul de zgomot să nu perturbe vecinătăţile imediate.