Confidenţialitate

Terapiile pentru copiii și adulții cu tulburări din spectrul autist ar putea fi decontate de la 1 noiembrie 2023 | AUDIO

Terapiile pentru pacienții cu tulburări din spectrul autist ar putea fi decontate după 1 noiembrie printr-un program național destinat lor. Anunțul vine de la Cătălin Măguleanu, șef al Casei județene de Sănătate Prahova, care intră în noua echipă de conducere a Casei Naționale de Sănătate.

Numai în Prahova sunt peste 1.500 de copii cu autism, însă mulţi nu sunt declaraţi, a mai precizat Cătălin Măguleanu:

”Unul dintre proiectele mari, care se va implementa de la 1 noiembrie, sperăm noi, este faptul că vom prelua copiii cu autism. Vom deconta servicii medicale pentru copiii cu autism prin Programul Național de Autism, un program național pe care Casa Națională îl are în stadiul de transparență decizională”, susține Cătălin Măguleanu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Prin programul național vor putea fi decontate două ședințe pe zi în valoare de 130 de lei/ședință. Cătălin Măguleanu, care va prelua funcția de conducere a Direcției Economice a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, mai spune că vor fi încheiate contracte cu psihologi autorizaţi pentru a susține programul național.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Andrei Baciu, președintele Casei Naționale de Sănătate, la Piața Victoriei

Invitat la emisiunea Piața Victoriei de la Europa FM, Andrei Baciu a spus că și adulții cu probleme din spectru autist vor putea beneficia de aceste servicii de psihoterapie.

”Procesul va fi mult simplificat. Psihoterapeutul va avea direct contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, adică mult mai mulți vor fi încurajați să participe la acest demersuri. Acum, la nivel național sunt în jur de 1.200 de psihoterapeuți care asigură suport psihologic celor cărora li se recomandă așa ceva. Este un număr insuficient, evident” a declarat acesta la emisiunea realizată de Tudor Mușat.

Intervenția poate fi urmărită aici ( min. 13:25)

 

Subprogramul național de servicii conexe pentru persoanele diagnosticate cu tulburări din spectrul autist a fost introdus de Guvern în luna decembrie 2022. Acesta vizează dezvoltarea de abilităţi cognitive şi competenţe emoţionale, dezvoltarea limbajului şi comunicării sociale, gestionarea comportamentelor patologice şi înlocuirea acestora cu comportamente adecvate vârstei, cu scopul creşterii funcţionalităţii persoanei cu TSA.

Dezbaterea publică privind proiectul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru modificarea și completarea normelor de realizare a programelor naționale de sănătate curative a avut loc în luna iulie a acestui an.

Foto: INQUAM Photos / George Calin