Confidenţialitate

Terapie cu poveștile lui Creangă pentru tinerii dependenți de jocuri video și internet

Tratament inedit pentru copiii și adolescenții dependenți de jocuri video și internet. La Iași, specialiștii Spitalului Socola vor apela la poveștile și personajele lui Ion Creangă pentru a-i îndepărta din fața calculatoarelor.

Terapia cu poveștile lui Creangă va fi folosită în cadrul unui Centru de Cercetare modern în psihiatrie.

 

Anul trecut, aproape 7.000 de copii și adolescenți au ajuns la Compartimentul de Neuro-psihiatrie Infantilă a Spitalului Socola. Dintre aceștia, jumătate prezentau tulburări emoționale și comportamentale din cauza dependenței de calculator, jocuri video, rețelelor de socializare sau alte gadgeturi. Copiii aveau stări de anxietate, depresie, izolare, probleme de adaptare și de concentrare sau tulburări ale somnului.

Pentru a-i vindeca, medicii ieșeni propun un tratament inedit: terapia cu poveștile lui Creangă. Specialiștii speră că dacă cei mici vor citi despre aventurile lui ”Nică a lui Ștefan a Petrei” se vor întoarce la “adevărata copilărie”.

Tratamentul va fi folosit în cadrul unui Centru de Cercetare modern în psihiatrie, ce urmează a fi înființat în Casa Creangă. Clădirea se află în curtea Institutului de Psihiatrie Socola.