Confidenţialitate

Terapie cu ciocolata, baia Cleopatrei si petreceri cu stripperi – printre ofertele turoperatorilor de Ziua Femeii

Este weekendul în care ar trebui ca toate doamnele și domnișoarele să fie răsfățate și să li se arate o dată în plus cât de speciale sunt. Agențiile de turism și hotelierii vin în întâmpinarea celor care vor să le surprindă cu un sejur special.

La Sinaia, de exemplu, la un hotel de patru stele din stațiune, doamnele și domnișoarele sunt poftite la o cină festivă și au acces gratuit la saună și jacuzzi. Partea și mai interesantă este programul artistic cu stripperi. Petreceri, dar mai cumințele, au pregătit și pensiunile din Moeciu, unde gazdele propun o cină festivă cu orchestră, dans și foc de tabără. Ziua Femeii poate fi petrecută și în Moldova, la cota 800 a Masivului Ceahlău, în stațiunea Durău. Cazarea într-un hotel de trei stele costă puțin peste 200 de lei de persoană pentru două nopți.

Cei care vor să meargă în străinătate, pot alege câteva hoteluri din Grecia, unde clientele sunt invitate să facă terapie cu ciocolată, baia Cleopatrei și masaj la patru mâini, afirmă Diana Pășcuț, reprezentanta unei agenții de turism. Sejurul costă de la 300 de euro în sus.

Pe de altă parte, puteți alege un city-break în Europa. Cu două-trei sute de euro de persoană, petreceți weekend-ul de Ziua Femeii la Roma, Istanbul, Veneția, Florența, Paris sau Barcelona. În acești bani intră trei nopți de cazare la hoteluri de trei stele plus biletul de avion dus-întors.