Ministrul Florin Cîțu a publicat marți un document confidențial în care fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, recomanda guvernului PSD să ”reanalizeze” calendarul de implementare a măsurii de majorare a pensiilor cu 40% din septembrie 2020, de teama creșterii deficitului bugetar.
Documentul integral făcut public de ministrul Florin Cîțu poate fi accesat aici
În acel document, Eugen Teodorovici, arăta că o creștere a pensiilor cu acest procent punea în pericol macrostabilitatea țării și afirma că această întârziere era necesară pentru respectarea limitei de 3% din PIB pentru deficitul bugetar.
- Florin Cîțu
Eugen Teodorovici, spune, la Europa FM, că în document arăta că pensiile pot fi majorate cu 40% dacă se iau măsuri drastice în alte sectoare, astfel încât Guvernul să-și păstreze ținta de deficit de 3%.
- Eugen Teodorovici
Reamintim, pensiile au crescut de la 1 septembrie cu 14%, iar guvernul Orban a declarat în repetate rânduri că acesta este procentul pe care economia îl poate susține în acest moment. Agenția Fitch estima că o creștere de 40% a pensiilor ar majora cheltuielile anuale cu 4 puncte procentuale.