Confidenţialitate


Tensiuni post-Brexit. UE ameninţă Marea Britanie cu acțiuni judiciare


Tensiuni post-Brexit. UE ameninţă Marea Britanie cu acțiuni judiciare

Disensiunile între Uniunea Europeană şi Marea Britanie s-au intensificat recent, din cauza procedurilor de tranzit între Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. În acest context, Bruxellesul ameninţă Guvernul Boris Johnson cu acţiuni judiciare, din cauza încălcării Acordului Brexit.

Guvernul Boris Johnson este nemulţumit de controalele vamale la limita administrativă cu Irlanda de Nord. Guvernul de la Londra a anunţat că va prelungi unilateral perioada de tranziţie în zona Marii Irlandei, o iniţiativă considerată de UE o încălcare a Acordului Brexit şi a reglementărilor internaţionale.

“Este vorba de o încălcare a prevederilor relevante” din cadrul Protocolului nord-irlandez. UE va răspunde prin mijloace legale”, a declarat Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene privind Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză, conform BBC.

Simon Coveney, ministrul de Externe al Irlandei, a declarat că ar fi necesar dialog, dar a subliniat că acţiunile Guvernului Boris Johnson conduc Uniunea Europeană spre acţiuni judiciare. “UE negociază cu un partener în care pur şi simplu nu poate avea încredere”, a afirmat Simon Coveney la postul RTE.

“De aceea, UE analizează acum opţiuni legale şi acţiuni judiciare, ceea ce ar însemna un proces de negociere mai formal şi mai rigid, diferit de procesul de parteneriat, în care s-ar încerca rezolvarea împreună a problemelor”, a subliniat ministrul irlandez de Externe.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria