UPDATE Ora 17.45
În total, au fost implicate în accident 17 persoane. 14 dintre ele au fost rănite, fiind duse la spitale.
*
Printre răniți, se află şi un copil care este în comă. Acesta a fost transportat la Spitalul Bagdasar din București, cu un elicopter SMURD.
În total, cinci dintre victimele accidentului se află în stare mai gravă și sunt transportate la spitale din București cu elicopterul sau autospeciala SMURD.
Accidentul a avut loc în localitatea Furculeşti din judeţul Teleorman, fiind activat planul roşu de intervenţie. În accident, au fost implicate un microbuz de persoane şi un TIR.
Din primele informații, se pare că tirul ar fi provocat acest accident – a spus la Europa FM, Teodora Dragole, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Teleorman.
Microbuzul efectua transport de persoane.