Confidenţialitate


Telemeaua de Ibănești va obține certificare la nivel mondial. Este primul produs lactat românesc protejat la nivel european | AUDIO


Telemeaua de Ibănești va obține certificare la nivel mondial. Este primul produs lactat românesc protejat la nivel european | AUDIO

După ce a devenit primul produs lactat din România protejat la nivel european, telemeaua de Ibănești va obține certificare și la nivel mondial. Producătorii spun că va fi primul produs românesc ce obține recunoaștere internațională.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Telemeaua de Ibănești este făcută cu lapte colectat doar de la ferme din localitățile Ibănești, Hodac și Gurghiu din județul Mureș, iar ingredientul său special, spun producătorii, este o saramură care se găsește în stare naturală în satul Orșova din comuna Gurghiu.

O fântână cu apă sărată alimentează, printr-o conductă, un bazin de 12 mii de litri de unde producătorul acestui tip de brânză și producătorii locali iau saramura naturală pe care o folosesc atât la producerea brânzeturilor, cât și pentru conservarea unor produse din carne.

Nicu Bumb, reprezentantul firmei care produce Telemeaua de Ibănești: În spate se află peste 4000 de fermieri

Ne dorim ca în august-septembrie să fim certificați la nivel mondial cu Telemeaua de Ibănești – a spus Nicu Bumb, reprezentantul firmei producătoare, care a precizat că așteaptă vizita experților internaționali.

El a vorbit despre această certificare și la ultima ediție a târgului Agraria. Spunea atunci pentru publicația locală „Zi de Zi” că inclusiv șeicul Dubaiului a lăudat Telemeaua de Ibănești.

„Telemeaua de Ibănești este în certificare la nivel mondial. Chiar șeicul Dubaiului mi-a zis <<Domnule, în copilăria mea, bunicii meu făceau din lapte de cămilă o brânză și simt gustul acela adevărat>> și i-am zis <<Domnule, în spatele a ceea ce vedeți stau peste 4000 de fermieri”, a spus Nicu Bumb pentru publicația locală „Zi de Zi”.

Producătorii spun că Telemeaua de Ibănești va fi primul produs românesc ce va avea certificare la nivel mondial.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Telemeaua de Sibiu, produs cu indicaţie geografică protejată


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…