Telecabina care face legătura între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac nu circulă, luni, operatorii acesteia anunţând că va fi oprită pe toată durata cercetărilor. Reprezentanţii telecabinei invocă o defecţiune la sistemul electric.
Cauza exactă a producerii accidentului va fi stabilită de către reprezentanţii ISCIR, însă anchetele acestora sunt, de obicei, de durată.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean Sibiu au anunţat că femeia din Norvegia, pentru care medicii au stabilit că necesită internare, a fost externată la cerere.
Accidentul de duminică este cercetat de către reprezentanţii OPC, ISCIR, ITM şi IPJ.
Telecabinele de la Bâlea au mai fost implicate în accidente, dar niciodată nu s-a întâmplat să fie răniţi atâţia turişti. De obicei, accidentele au vizat mai mult angajaţii telecabinei care au fost răniţi sau chiar au murit, în urma unor probleme apărute pe durata funcţionării instalaţiei.
Poliţiştii sibieni au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul accidentelor produse duminică la telecabina de la Bâlea şi în urma cărora au fost rănite şase persoane, între care un copil.
Cinci persoane, între care două turiste din Norvegia şi Ungaria, au ajuns la Spitalul Judeţean Sibiu în urma accidentului în care au fost implicate două telecabine de la Bâlea, iar două dintre acestea rămân internate, în timp ce un copil de 4 ani rănit şi el în accident a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu. Potrivit reprezentanţilor ISU Sibiu, fratelui copilului rănit în accident, în vârstă de 8 ani, i s-a făcut rău în ambulanţă pe drumul de la Bâlea către Sibiu şi a primit şi el îngrijirile medicilor de la Spitalul de Pediatrie Sibiu.