Confidenţialitate


Tecuci: Dosar penal deschis după ce 3 eleve s-au bătut în pauză în apropierea liceului. Mama uneia dintre ele a intervenit și a lovit-o pe una dintre fete | AUDIO


Tecuci: Dosar penal deschis după ce 3 eleve s-au bătut în pauză în apropierea liceului. Mama uneia dintre ele a intervenit și a lovit-o pe una dintre fete | AUDIO

Un nou caz de violență în școlile din România. La Tecuci, trei eleve s-au bătut crunt într-o pauză în apropierea unui liceu de prestigiu din oraș. În încăierare dintre fete a intervenit și mama uneia dintre ele, care a agresat-o pe una dintre eleve. Poliția din Tecuci a deschis un dosar penal în acest caz.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cazurile de abuz, exploatare și violență asupra copilului pot fi raportate la numărul unic național 119

Cercetările de până acum au arătat că, miercuri, în jurul orei 13:00, în timpul pauzei dintre orele de curs, mai mulți elevi au ieșit în afara școlilor în care învață, unde cele trei fete, două de 15 ani, din clasa a IX-a și una de 14 ani, din clasa a VIII-a, s-au luat la bătaie.

Elevele și-au împărțit pumni și picioare, s-au tras de păr, s-au trântit pe jos și s-au înjurat, totul sub privirile amuzate ale colegilor, care au filmat întreaga scenă.

La scurt timp după incident, în zonă a ajuns și mama unei dintre eleve. Femeia a apostrofat-o și a lovit-o cu palma peste față, de mai multe ori, pe una dintre fetele cu care se încăierase fiica sa.

Poliția a deschis o anchetă pentru a lămuri împrejurările în care s-au produs violențele.

Ofițerul de presă al Poliției Județului Galați, Ciprian Stoica: „Cercetările vor fi continuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci”

„A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiune de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii sau liniștii publice, iar cercetările vor fi continuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care au avut loc acest incident, precum și gradul de anticipare al fiecărei persoane”, a spus Ciprian Stoica.

Surse apropiate anchetei susțin că încăierarea dintre fete a pornit de la o filmare compromițătoare despre una dintre fetele implicate, pe care eleva agresată acum ar fi arătat-o colegilor de liceu.

119 – Numărul de telefon destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare, neglijare copilului și este parte integrantă din Programul Național de Suport al Guvernului pentru copiii

Numărul 119 este destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare, neglijare copilului și este parte integrantă din Programul Național de Suport al Guvernului pentru copiii, în contextul pandemiei de Covid 19 – DIN GRIJĂ PENTRU COPII, adoptat prin OUG. Nr. 105/2021.

La acest număr pot suna copiii aflați în situații de abuz, exploatare sau neglijare, părinții, rudele sau cetățenii care au cunoștință de astfel de cazuri, 24/24 ore.

Scopul acestui număr unic la nivel național este de a depista și interveni cu specialiști din domeniul protecției copilului, în timp real în situațiile în care integritatea fizică și psihică a copiilor este în pericol”, transmite Guvernul României.

Sursa foto: Unsplash / Claudia Soraya

Citește și: Măsurile de protecție pentru victimele violenţei domestice vor fi extinse până la 12 luni. Gabriela Firea: „Violența domestică nu are culoare politică” | AUDIO


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria