Confidenţialitate

Teatrul Național Chișinău vine în București: „Amorul dănțuie și feste joacă” & „Copiii foametei. Mărturii’ (AUDIO)

Din 11 septembrie, începe unul dintre cele mai ample schimburi culturale între două Teatre Naţionale, cel din Bucureşti şi cel din Chişinău.

Din Republica Moldova vin în București 4 spectacole, iar TNB trimite 3 spectacole la Chișinău.

Vorbim, astăzi, despre două spectacole ale Teatrului ‘Mihai Eminescu’ din Chișinău, care se vor juca la TNB – AUDIO 1.

Amorul dănțuie și feste joacă‘, un spectacol realizat după 4 opere de Shakespeare. Tema principală: amorul, finalizat cu o nuntă, condimentat cu muzică tradițională și personaje îmbrăcate în costume naționale.

Un spectacol, spun regizorul și actorii, în stil geto-dacic – AUDIO 2.

‘Amorul dănţuie şi feste joacă’ va avea reprezentația pe 11 septembrie, la TNB, Sala Studio, de la ora 19.00.

Teatrul Naţional ‘Mihai Eminescu’ din Chişinău aduce, însă, și un spectacol extrem de emoționant: ‘Copiii foametei. Mărturii’, de Alexei Vakulovski, în regia Luminiţei Ţâcu.

E un spectacol povestit, despre foametea organizată de sovietici în anii 1946-1947. Sunt dezvăluite, astfel, suferinţele trăite de localnicii din satul Antoneşti, raionul Ştefan-Vodă. Actorii nu joacă un rol, ci …povestesc.

Actriţa Diana Decuseară, regizoarea Luminiţa Ţâcu și actorul Alexandru Pleşca, cu declarații după premieră: AUDIO 3.

Așadar, un spectacol realizat după metoda ‘verbatim’, un teatru-document: ‘Copiii foametei. Mărturii’ poate fi văzut pe 13 septembrie, la TNB, Sala Atelier, la ora 20.00.

Celelalte două spectacole prezentante de actorii de la naționalul din Chișinău sunt ’12 Scaune’, după IIf şi Petrov, în data de 12 septembrie și ‘Hronicul găinarilor’, după Aureliu Busuioc , în 13 septembrie.

În cadrul acestui schimb cultural – ‘Teatru românesc la Chișinău și București’ – din 23 septembrie, Teatrul Național București trimite la Chișinău 3 spectacole: ‘Dineu cu proşti’, ‘Micul infern’ şi ‘Sinucigaşul’.