Confidenţialitate

TeamRomania la JO 2024. Mama Sabrinei Voinea se va adresa TAS. Camelia Voinea reclamă că fiicei sale i-a fost furată o zecime în finala de la sol | VIDEO

Mama Sabrinei Voinea – care este și antrenoarea sportivei – a anunțat retragerea din gimnastică a fiicei ei și spune că se va adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) și Protecției Copilului pentru „nedreptatea creată”. Declarațiile Cameliei Voinea vin după ce luni, 5 august, în cadrul finalei la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris, Sabrina Voinea a depus o contestație pentru nota primită, însă aceasta a fost respinsă de către arbitri. Camelia Voinea a spus că așteaptă să vadă ce va face Federația Română de Gimnastică pentru fiica sa. 

Camelia Voinea a publicat o înregistrare video pentru a dovedi că în finala olimpică de la sol, Sabrina Voinea, fiica sa, nu a ieşit din spaţiul de concurs, aşa cum ar fi justificat arbitrele penalizarea de o zecime la notare.

Mama și antrenoarea gimnastei a subliniat și motivul pentru care Sabrina nu a făcut proba de individual compus, argumentând că a demonstrat deja asta la Campionatele Europene.

Tot marți, Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a trimis o scrisoare de protest către Federația Internațională de Gimnastică, adresată direct președintelui Morinari Watanabe, pentru reanalizarea contestației exercițiului la sol al Sabrinei Voinea.

Sursa foto: Facebook / COSR

Citește și: Președintele COSR a trimis o scrisoare de protest către Federația Internațională de Gimnastică după ce arbitrii au respins contestația Sabrinei Voinea în finala de la sol