Spitalul din Atlanta, unde este tratat unul dintre americanii infectaţi cu Ebola şi care urmează să îl primească pe cel de-al doilea, a primit emailuri amenințătoare în care este întrebat de ce li s-a permis pacienţilor să se întoarcă în SUA. Oficialii încearcă să-i asigure pe locuitori că prezenţa în oraş a celor doi americani nu implică riscul unei epidemii pe teritoriul Statelor Unite.
Tot în SUA, președintele Barack Obama anunță că persoanele care participă săptămâna viitoare la summitul SUA-Africa din Washington şi care vin din ţările afectate vor fi supuse unor controale medicale la sosire.
În Coreea de Sud, o universitate a anulat invitația pentru trei nigerieni de a participa la o conferință în țara asiatică, iar un grup de medici voluntari a renunțat la o călătorie în Africa de vest.
Între timp, Organizația Mondială a Sănătății avertizează că epidemia de Ebola avansează mai rapid decât eforturile de a o controla. Sunt peste 1.300 de cazuri, dintre care peste 700 mortale. Printre țările afectate se numără Guineea, Liberia, Nigeria și Sierra Leone.
OMS anunță pentru 6 august o reuniune de urgenţă pentru evaluarea situației.