Confidenţialitate

Taylor Swift, pe primul loc în Statele Unite a şasea săptămână consecutiv

Albumul ”Folklore” al cântăreţei Taylor Swift ocupă prima poziţie în topul revistei Rolling Stone pentru a şasea săptămână consecutivă. Vânzările sunt în creștere, cel puțin în Statele Unite ale Americii. “Folklore” a înregistrat vânzări de 91.200 de unităţi, o cifră care combină vânzările în format fizic şi difuzările în streaming.

Pe locurile al doilea şi al treilea s-au menţinut albumele postume ale artiştilor Pop Smoke şi Juice WRLD, care s-au vândut în 72.700 de copii, respectiv în 60.500 de exemplare. Albumul ce conţine coloana sonoră a musicalului “Hamilton” a petrecut încă o săptămână pe poziţia a patra, cu 47.400 de unităţi vândute.

“Smile”, primul album lansat de Katy Perry după o pauză de trei ani, a debutat pe locul al cincilea, cu 45.600 de unităţi vândute.

Albumul live pe care trupa Metallica l-a înregistrat alături de San Francisco Symphony Orchestra, reprezentând o continuare a celebrului material discografic lansat în urmă cu 21 de ani şi care a fost recompensat cu două discuri de platină, a debutat în această săptămână pe locul al şaselea, cu 37.400 de copii vândute.