Confidenţialitate

Taxiurile din zona aeroporturilor internationale, verificate; 43 de sanctiuni

Poliţiştii au verificat 139 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.400 de lei. De asemenea, a fost constatată o infracţiune la regimul rutier, potrivit sursei citate. Totodată, pe parcursul activităților desfășurate, poliţiştii au reținut un permis de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Într-unul dintre cazuri, polițiștii au depistat un bărbat din Tulcea, care transporta opt pasageri, pe relaţia Tulcea -Aeroportul Henri Coandă București, fără respectarea prevederilor legale. Bărbatul este cercetat pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi, faptă incriminată de Codul Penal. Acțiunile desfășurate de Poliția Română pentru siguranța transportului public de persoane continuă şi în perioada următoare.