Tatăl celor doi copii sirieni care şi-au găsit sfârşitul într-un naufragiu produs în Marea Mediterană s-a întors la Kobani pentru a-i înmormânta.
În tragedie, a murit şi mama micuţilor.
Unul dintre aceştia, Aylan, în vârstă de 3 ani, a fost adus de valuri pe un ţărm al staţiunii Bodrum, Turcia.
Fotografia cu trupul său neînsufleţit a provocat indignare şi critici dure din partea Turciei la adresa Occidentului.
Fugită din calea armelor, familia încerca să ajungă, la bordul unei ambarcaţiuni, pe insula grecească Kos. La un moment dat, vasul s-a scufundat.
Alte 9 persoane au murit în naufragiu.
Comisia Europeană pregăteşte un plan de răspuns la această criză umanitară fără precedent în istoria ultimelor decenii. Între măsuri se va număra şi o creştere a cotelor de imigranţi pentru fiecare stat din blocul comunitar.
Guvernul conservator de la Ottawa a devenit ţinta criticilor după apariţia informației că cei 4 sirieni au vrut să emigreze în Canada, dar n-au primit acceptul întrucât nu mai aveau toate actele necesare.