În ultimii 30 de ani, România a avansat în multe domenii când vine vorba despre protecția cetățenilor săi. De exemplu, mortalitatea infantilă a scăzut , majoritatea orfelinatelor s-au închis, iar discriminarea pe criterii de etnie, vârstă sau sex au devenit interzise prin lege.
Dar sunt însă și peste 850 de mii de oameni pentru care statul dar și societatea au făcut prea puțin. Atât de puțin încât acești oameni au rămas blocați între legi contestate și tratate internaționale asumate dar nerespectate de România, nepăsare și o lipsă de empatie care îi condamnă la umilințe gratuite.
Este vorba despre persoanele cu handicap pentru care statul acordă o indemnizație de cel mult 500 de lei pe lună și servicii sociale aproape inexistente.
Cifrele celui mai mare site de recrutare arată că doar 43 de mii de persoane care au o dizabilitate muncesc legal în România, dintre cele 417 mii cu un handicap care au vârste ce le-ar permite să aibă un serviciu. Cu alte cuvinte, puțin peste 10 la sută.
Ceilalți trăiesc din pensii sau indemnizații mizere sau întreținuți de rude sau de stat. Nu-și permit terapii, proteze sau mașini adaptate handicapului.
Mulți dintre cei aflați în centrele sociale-peste 17.000 mii de persoane cu probleme fizice sau mintale, în timp, au fost puși sub interdicție, la grămadă, iar asta înseamnă că nu pot primi bunurile familiei, nu pot semna acte, nu pot merge la școală, nu pot semna contracte și nu pot munci.
În 2020, Curtea Constituțională a intervenit și după mai bine de un an în care nicio autoritate nu a făcut ce au dispus judecătorii, acum au început discuțiile în vederea adoptări unei legi menite să le dea și persoanelor cu handicap șansa, teoretic cel puțin, la o viață mai bună.
- Un reportaj de Anca Grădinaru
Sunt aproape 2 ani de când la sesizarea unui avocat care a reprezentat interesele unei persoane cu dizabilități, Curtea Constituțională a decis că un articol din Codul civil care se referă la punerea sub interdicție judecătorească a unei persoane, pe termen nelimitat și indiferent de gradul său de handicap, este neconstituțională, povestește Georgiana Pascu, director de programe în cadrul Centrului pentru Resurse Juridice.
Era vorba despre articolul care spune că “Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie
judecătorească.”
Deși decizia CCR nu are impact asupra tuturor persoanelor cu handicap, ea poate fi o răscruce în atitudinea statului și a societății față de persoanelor cu handicap.
De ce?
Pentru că odată ce judecătorii obligă Parlamentul să îndrepte un articol strâmb, autoritățile au șansa să schimbe multe alte rele de care se lovesc persoanele cu handicap de la noi.
De la publicarea deciziei Curții, Parlamentul avea 45 de zile să repare legea, dar evident, nu a făcut-o la timp.
Ceea ce a dus la blocarea a mii de procese de punere sub interdicție, aflate în diferite faze. Anul trecut, încă erau 4 mii dintre cauze suspendate, potrivit unei statistici comunicate de Consiliul Superior al Magistraturii postului nostru.
În motivarea deciziei, Curtea Constituțională a explicat că prevederile din România referitoare la punerea sub interdicție a unor persoane cu handicap încalcă flagrant Convenția
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
După decizia CCR, Parlamentul ar fi trebuit să îndrepte legea dar cum nu a făcut-o, s-a ajuns la blocaje administrative, povestește Mugur Frățilă, psiholog din Sibiu și evaluator independent al situațiilor în care se află persoanele instituționalizate cu handicap.
De exemplu, la autoritățile tutelare, cele care țin de administrațiile locale și care erau obligate să primească de la tutorii persoanelor cu handicap actele care dovedesc cum au cheltuit banii celor aflați în grijă.
Presat de decizia Curții Constitiționale din 2020 dar și de obligații interaționale, la finalul anului trecut, Ministerul Justiției a trimis la Parlament un proiect de lege privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități.
Proiectul prevede printre altele, că o persoană cu handicap va beneficia de asistență la încheierea actelor juridice, că aceasta poate apela la instanțe de tutelă dar și că interdicțiile trebuie să fie limitate în timp.
Nici nu au început bine discuțiile la Comisia Juridică a Senatului, că pe adresa forului au venit sute de obiecții, povestește senatoarea Iulia Scântei, cea care conduce instituția.
Și Consiliul Economic și Social a dat aviz negativ proiectului ajuns la Parlament. Pe aproape 6 pagini, CES înșiră nenumărate lacune ale proiectului, una dintre cauze fiind, cel mai probabil, neconsultarea specialiștilor, după cum arată forul. De exemplu, acuză CES, în proiect se vorbește despre instanțe specializate care să limiteze drepturile persoanelor pentru care familia sau statul cer așa ceva. Numai că astfel de instanțe nu există, arată CES.
Georgiana Pascu, manager în cadrul CRJ, crede că magistrații ar avea nevoie de o pregătire anume.
O altă problemă este cine îi ajută pe cei care au un handicap ce nu le mai permite să facă tot ce poate o persoană sănătoasa.
“Am cerut o discuție cu un judecător. M-a surprins! A întrebat retoric: Cum credeți dvs. Că găsim tutori?
Dumneavoastră cine credeți că își asumă o asemenea responsabilitate pentru nimic?
Tutore înseamnă să răspunzi de viața unui om în schimbul la nimic. Foarte frecvent, familiile fug, e un risc, e o povară. Într-o țară normală, o asemenea responsabilitate ar trebui asumată de o persoană cu o statură morală deosebită…”, povestește Mugur Frățilă.
Președinta Comisiei Juridice a Senatului, Iulia Scântei, spune că proiectul de lege ajuns pe masa aleșilor nu va rămâne așa cum a venit:
“-Vom avea în vedere linia roșie trasată de CCR, adică să facem distincție între măsuri de substituire..
-Adică tutela și punerea sub interdicție?
-Exact, măsuri de sprijin și de suport pentru că o dizabilitate nu e o condamnare pe viață. (…)
Vom avea în vedere și măsuri tranzitorii pentru a da autorităților posibilitatea să creeze servicii. (…)
O lege nu schimbă mentalitatea întregii societăți, noi nu putem îndrepta mentalul colectiv. Dar legea poate impune o resetare, vom face acest lucru”, promite senatoarea Iulia Scântei.
