Confidenţialitate

Țările ONU au semnat un tratat istoric pentru protejarea apelor internaționale, după 10 ani de negocieri

Tratat istoric pentru protejarea apelor internaționale din oceane după 10 ani de negocieri. Statele care au luat parte la discuții au ajuns la un acord după 36 de ore. Precedenul acord în ceea ce privește apele oceanelor a fost semnat în urmă cu 40 de ani.

Tratatul, care a fost semnat la sediul Națiunilor Unite de la New York, are în vedere pentru prima dată apele internaționale ale oceanelor. Astfel, 30% din apele oceanelor vor deveni arii protejate, se vor face investiții mai mari pentru conservarea marină și vor apărea noi reglementări în ceea ce privește exploatările miniere de pe fundul mărilor.

Activiștii de mediu consideră că acest document ar putea ajuta la reechilibrarea biodiversității.

În prezent, două treimi din oceanele lumii sunt considerate ape internaționale. Acest lucru înseamnă că toate țările au drept de pescuit, navigație și cercetare.

Dar, până acum, prin Convenția ONU din 1982, doar 1 procent dintre aceste ape internaționale au fost protejate, ceea ce face ca restul sunt în afara oricărui control cu privire la schimbările climatice, pescuitul extrem sau de traficul maritim.

Cea mai mare dezbatere până s-a ajuns la un acord a fost în ceea ce privește resursele genetice marine, adică material biologic de la plantele și animalele marine care joacă un rol, printer altele, în industria farmaceutică și alimentară.

Din acest punct, statele trebuie să ratifice documentul pentru ca măsurile să poată fi implementate. În plus, este important ca zonele marine protejate să fie conectate având în vedere că unele specii migrează și pot să treacă prin arii neprotejate, fiind astfel în zone de risc.

Pe de altă parte, națiunile mai bogate și-au luat de asemenea angajamentul să investească mai mulți bani.

Pe 2 martie, Uniunea Europeană a anunțat că alocă 820 de milioane de euro pentru protejarea oceanelor.

Foto: Shutterstock

Citește și: Gripa aviară se extinde puternic la nivel global, avertizează experții. Schimbările climatice contribuie la răspândirea virusului