Guvernele care intervin în instanțe sau nu reușesc să combată frauda și corupția vor risca suspendarea fondurilor UE, conform unui proiect de lege susținut, joi, de deputații europeni.
Asistată de un grup de experți independenți, Comisia UE ar avea sarcina de a identifica “deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept” și de a decide măsuri care ar putea include suspendarea plăților din bugetul UE sau reducerea prefinanțării.
Decizia Comisiei va fi pusă în aplicare numai după aprobarea Parlamentului și a Consiliului. Odată ce statul membru remediază deficitele identificate de Comisia Europeană, Parlamentul și miniștrii UE pot debloca fondurile.
“Respectarea statului de drept și a tuturor valorilor UE sunt principiile fundamentale pe care am construit proiectul european. Niciun guvern nu poate încălca aceste valori fără să sufere consecințele”, a precizat co-raportorul Comisiei pentru bugete Eider Gardiazabal Rubial (S&D, ES).
Comisia Europeană poate stabili că statul de drept este amenințat dacă sunt subminate una sau mai multe dintre următoarele:
• buna funcționare a autorităților care implementează bugetul UE;
• buna funcționare a autorităților care efectuează controlul financiar;
• investigarea adecvată a fraudei – inclusiv frauda fiscală -, corupția sau alte încălcări care afectează execuția bugetului UE;
• control judiciar eficient de către instanțele independente;
• recuperarea fondurilor plătite în mod necuvenit;
• prevenirea și sancționarea evaziunii fiscale;
• cooperarea cu Oficiul European de Luptă Antifraudă și, dacă este cazul, cu Parchetul European.
Pentru a asista Comisia, un grup de experți independenți în domeniul dreptului constituțional și financiar, compus dintr-un expert numit de parlamentul național al fiecărui stat membru și cinci experţi numiți de Parlamentul European, va evalua situația în toate statele membre, anual, și va publica un rezumat al concluziilor sale.