Confidenţialitate

Țările europene sporesc controalele în trenuri

Autoritățile din nouă țări europene vor spori controalele privind identitatea pasagerilor în trenuri.

         Între altele, vor fi emise bilete nominale în cazul trenurilor internaționale pe distanțe mari – au anunțat oficialii acestor state,  reuniți ieri la Paris.

 

 

Cele 9 țări – printre care Franța, Germania, Belgia sau Elveția, au anunțat că pe calea ferată vor fi suplimentate patrulele mixte de polițiști.

Miniștrii de interne din cele  9 țări fac apel la Comisa Europeană să înăsprească legislația cu privire la armele de foc și cer serviciilor de informații șă-și intensifice cooperarea.

Măsurile vin după tentativa de atac terorist din 21 august – atunci când un militant islamist a încercat să deschidă focul într-un tren ce făcea legătura între Amsterdam și Paris.   Autorul atacului, marocanul Ayoub El Khazzani, a fost inculpat săptămâna trecută pentru tentativă de asasinat.