Confidenţialitate

Tariceanu vrea modificarea Legii de funcționare a TVR, pentru intrarea televiziunii în insolvență

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu va propune Legislativului modificarea Legii de funcționare a televiziunii publice, astfel încât TVR să poată intra în insolvență, dar să fie exclus falimentul.

Tăriceanu susține că procedura de insolvență poate apăra televiziunea de creditori într-o anumită formulă.

“Până luni, voi pregăti pachetul de modificări legislative la Legea de funcţionare a Televiziunii, în aşa fel încât această procedură să poată să fie demarată, procedura de insolvenţă, care apără televiziunea‬ de creditori într-o anumită formulă. Vreau să fac o mică paranteză. Legea insolvenţei poate să ducă, pentru societăţile comerciale, inclusiv la faliment. Ei bine, voi pune o prevedere explicită, potrivit căreia Televiziunea Publică nu poate să fie declarată în faliment, având în vedere că este o instituţie de interes public”, a spus Tăriceanu, citat de Mediafax.

Șeful Senatului a precizat că o acțiune a Parlamentului pentru salvarea TVR-ului trebuie însoțită și de măsuri ale Guvernului, care trebuie luate de urgență.

Președintele interimar al TVR Irina Radu a declarat că, începând cu luna februarie televiziunea nu își va mai putea plăti taxele către stat.

Datoriile se ridică în acest moment la 150 de milioane de euro.