Confidenţialitate

Tăriceanu: Președintele a venit la Parlament să dea lecții. Dragnea: A ales să vorbească despre divizare

Reacții ale liderilor PSD și ALDE după discursul președintelui Klaus Iohannis în Parlament.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a declarat dezamăgit de discursul preşedintelui Klaus Iohannis, precizând că, în opinia sa, șeful statului a venit în Parlament să le dea lecții parlamentarilor și să le spună ce să facă. Acest lucru este inacceptabil, a continuat Călin Popescu Tăriceanu.

”Sunt practic dezamăgit de discursul preşedintelui. M-aș fi așteptat ca, în acest moment de tensiune, de criză politică, președintele – cu înțelepciunea de care ar trebui să dea dovadă toți liderii politici – ar trebui să găsească calea pentru dialog, pentru detensionare, pentru că e un interes care e mai presus de interesul partizan. Președintele a arătat că vrea să dea lecții Parlamentului și să ne spună ce să facem, ceea ce este inacceptabil”, a spus Călin Popescu Tăriceanu

Faptul că a vorbit de luminițele din Piața Victoriei nu cred că e soluția pe care românii, probabil, o așteaptă, de detensionare a acestei situații. Singura posibilitate pe care o avem și pe care am recomandat-o președintelui este aceea de dialog. Eu voi iniția un dialog, cu toate instituțiile care au relevanță în domeniul justiției, pentru că justiția nu este un câmp în care să se războiască anumite instituții de forță cu drepturile și libertățile cetățenilor”, a completat Tăriceanu.

Și Liviu Dragnea l-a criticat pe președintele Iohannis, pentru că a făcut un apel la divizare și nu la unitate. Liderul PSD a declarat că s-ar fi așteptat la președinte să facă un apel la unitate și să îndemne la calm și stabilitate.

”Am asistat la discursul preşedintelui din Parlament, trebuie să spun din capul locului că m-aş fi aşteptat să fie un discurs de unitate, un discurs de îndemn la calm şi la stabilitate. Din păcate, preşedintele a ales să vorbească în continuare despre divizare, despre parlamentari buni şi parlamentari răi, despre români buni şi români răi”, a declarat Liviu Dragnea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a fost de acord cu președintele că alegerile anticipate nu reprezintă o soluţie.

„Sunt de acord însă cu dumnealui că alegerile anticipate nu reprezintă o soluţie. Am înţeles îndemnul ca Guvernul să fie unul performant şi puternic, în sensul ăsta şi îndemnul meu este să lase Guvernul în pace să guverneze, pentru că programul de guvernare este un program bun, iar românii aşteaptă să fie pus în practică. Dacă lăsăm Guvernul să guverneze bine, atunci toată ţara va avea de câştigat şi toţi indicatorii macroeconomici la care făcea referire şi care într-adevăr sunt buni, vor fi menţinuţi şi îmbunătăţiţi”, a mai spus Liviu Dragnea.

”Critica permanentă a președinteui, incitarea spiritelor crează un disconfort Guvernului. S-a referit la cei de la PSD și ALDE ca la niște parlamentari care nu sunt agreați. Președintele trebuie să fie președintele tutror românilor. Să facem pace în România, asta este speranța mea”, a adăugat Liviu Dragnea, precizând că suspendarea președintelui nu este o soluție.

Sursă foto: captură video