
Printr-un „ordin executiv istoric” – cum l-a denumit Donald Trump – sunt introduse tarife reciproce pentru ţările din întreaga lume. Aceste taxe vamale pornesc de la o bază minimă de 10%. Rusia nu pare să se regăsească pe lista statelor față de care s-au impus tarife noi. Nu este clar în acest moment care este planul administrației Trump pentru tarifele impuse Moscovei sau dacă există unul, notează Sky News.
Țările pentru care administrația americană a impus cele mai mari taxe
Audio Player
Cele mai mari taxe sunt pentru: Cambodgia – 49%, Laos – 48%, Vietnam – 46 de procente.
„Vietnam – comercianți grozavi, oameni minunați. Ei mă plac. Eu îi plac. Problema e că ne taxează 90 la sută, noi o să îi taxăm 46 la sută”, a declarat Donald Trump.
Urmează apoi în topul celor mai mari taxe noi anunțate Madagascar – 47%, Sri Lanka și Myanmar– 44 de procente, Serbia și Bangladesh – 37%, Thailanda – 36% și China – 34 de procente
Legat de China, Donald Trunp a spus: „Ei ne taxează, îi taxăm și noi. Noi în taxăm mai puțin. Cum poate să fie cineva supărat?”, a afirmat președintele american.
Pentru Taiwan, administrația americană anunță taxe de 32%.
Statele pentru care SUA au impus cele mai mici taxe
Printre țările taxate cu cea mai mică valoare – 10% – se numără – printre altele – Regatul Unit, Ucraina, Turcia, Australia, Columbia, Peru, Argentina, Arabia Saudită, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Republica Dominicană și Singapore.
Statele Unite impun taxe vamale de 25% pentru automobilele produse în afara Americii. Canada și Mexic nu se regăsesc pe lista țărilor afectate de taxele vamale reciproce, dar ele vor avea tarifele anunțate anterior, cele privind fentanilul și migrația.
Sursa foto: Shutterstock