Anul acesta, din cauza pandemiei, tradiționalele târguri de Crăciun nu vor mai avea loc, dar, în multe orașe ale lumii, autoritățile se gândesc să organizeze târguri virtuale.
Fără aromă de scorțișoară și vin fiert, dar cu avantajul că poți cumpăra, de oriunde din lume un cadou pentru cei dragi.
În Marea Britanie, autoritățile din Newcastel au anunțat organizarea unui târg virtual de Crăciun pentru a le veni în întâmpinare în special micilor producători și celor care au avut cel mai mult de suferit de pe urma pandemiei de coronavirus: restaurant, hoteluri, teatre.
Doar accesând un site, oricine poate achiziționa vouchere cu care să cumpere cadouri pentru cei dragi, dulciuri, dar și ieșiri la restaurant, organizate în condiții speciale. Astfel, 6 persoane care fac parte din aceeași familie ar putea avea la dispoziție un întreg restaurant pentru o cină în oraș.
Și în București, Opera Comică pentru Copii va organiza, începând din 20 noiembrie Târgul Virtual de Crăciun.
Astfel, copii din toată țara vor putea participa la ateliere de creație în care vor învăța să realizeze decorațiuni de Crăciuni, vor asculta muzică și chiar vor putea vorbi, de la distanță cu Moș Crăciun.
- Florentina Mihăiță