Muzeul Național al Țăranului Român organizează în perioada 27 februarie – 03 martie 2019, Târgul Mărțișorului. Eveniment de referință în peisajul târgurilor bucureștene, editia 2019 a târgului reunește 271 de participanți.
Punând în valoare obiectul handmade, încurajând creativitatea și inovația în sfera artistică și a meșteșugului, creatorii invitați reînnoiesc în fiecare an cu noi particularități oferta târgului, reușind să comunice de fiecare dată, prin expresivitate, imaginație, simț al umorului semnificațiile mai vechi sau mai noi ale mărțișorului.
Publicul se va putea bucura de exponatele aduse la targ, care respecta selectia organizatorilor, “una a unei instituţii culturale, fiind independentă în primul rând de raţiuni comerciale şi reflectînd opţiunea noastră pentru anumite categorii de produse tip mărţişor: cele care credem că se apropie din punct de vedere creativ de conceptul artistic al MNŢR, iar din punct de vedere funcţional de mărţişorul tradiţional.”
De la Târgul Mărţişorului, nu va lipsi oferta gastronomică: turtă dulce, prăjiturele de casă, cozonaci şi alte produse de patiserie – Bucovina, Alexandria, Baia Mare şi Buzău, miere, dulceţuri – Ilfov, miere, ceaiuri şi plante de leac din Dâmboviţa.
Târgul va avea loc în curtea interioară a MNTR, sala Acvariu, holul de intrare – Studioul Horia Bernea, Sala Foaier. Intrarea se va face prin Str. Monetăriei. Bilet de intrare: 4 lei preţ întreg, 2 lei preţ redus (elevi, studenţi, pensionari).