Confidenţialitate

Târgul Gaudeamus Carte Şcolară, de joi, la Piaţa Universităţii

Cea de-a XV-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară ia startul, joi, în Piaţa Universităţii din Bucureşti.

Evenimentul este dedicat elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice.

Oferta târgului include cea mai mare parte a manualelor pentru diverse discipline, enciclopedii, dicţionare, culegeri, atlase, cursuri pe suport digital, lucrări pentru pregătirea examenelor, caiete de activităţi şi fişe de lucru pentru preşcolari şi elevii din ciclul primar.

De asemenea, cei interesaţi pot găsi numeroase volume din literatura română şi universală.

Gaudeamus Carte Şcolară va fi deschis zilnic până pe 24 septembrie, între orele 10.00 şi 19.00.

Intrarea va fi liberă.