Târgul de Paşti “Tradiţii şi flori de sărbători” va fi organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti şi va fi deschis zilnic începând de vineri şi până a doua zi de Paşti, anunţă Primăria Capitalei.
În cadrul târgului vor fi amenajate peste 100 de căsuţe cu produse româneşti, vor avea loc concerte, expoziţii şi ateliere pentru copii, iar în weekend-ul din Săptămâna Mare, Calea Victoriei va deveni pietonală, mai precizează reprezentanţii primăriei.
Evenimentul “Tradiţii şi flori de sărbători”, organizat de Primăria Capitalei prin Creart, se va desfăşura în perioada 7 – 17 aprilie, în Piaţa Constituţiei şi va fi deschis zilnic, între orele 10.00 şi 22.00.
Astfel, în Piaţa Constituţiei vor fi amenajate 110 căsuţe cu produse tradiţionale româneşti, precum obiecte sculptate în lemn, obiecte din sticlă sau ceramică, tablouri, bijuterii, instrumente muzicale, ii şi costume populare, icoane pictate, dar şi produse culinare româneşti.
Pentru cei mici vor fi organizate ateliere de pictat pe faţă, de poveşti muzicale interactive, de creaţie cu accesorii din fetru, mărgele şi paiete colorate, ateliere de colaje, de decorat ouă de Paşte, de realizat coşuri de răchită ornate, baloane din nasturi, cârlige de rufe din lemn ornate sau ateliere de construit copaci din hârtie.
De asemenea, copiii se pot plimba cu trenuleţul şi caruselul zilnic, în acelaşi interval orar.
Primăria Capitalei menţionează că în perioada 7-9 aprilie şi 14-17 aprilie vor avea loc spectacole de muzică sacră, clasică, operă şi operetă, concerte folclorice sau de muzică pop-rock, iar pe scenă vor urca artişti precum Inna, Vunk, Carla’s Dreams, Randi, Nicoleta Nucă, Alexandra Uşurelu, Orchestra Naţională “Valahia”, Lavinia Goste, Gelu Voicu, Maria Dragomiroiu, Grigore Leşe, Opereta Stars, Camerata Regală, grupul vocal Acapella sau corul Symbol.
Reprezentanţii municipalităţii mai amintesc că în weekendul din Săptămâna Mare, 15-17 aprilie, Calea Victoriei va fi pietonală.
Firea a mai anunţat că centrul Bucureştului va fi decorat, de Paşte, cu 1.300 de beculeţe, iluminatul festiv costând aproximativ 175.000 de euro.
Ea a explicat că în ultimele luni s-au economisit mai multe milioane de euro din contracte, astfel că poate fi alocată “o sumă mică pentru ca Bucureştiul să fie ornat frumos de Paşte”.