Confidenţialitate

Târgul de fete de pe Muntele Găina începe sâmbătă

”Târgul de Fete” de pe Muntele Găina este una dintre cele mai mari sărbători populare din România.

Mii de oameni sunt așteptați să vină la această sărbătoare, în localitatea Avram Iancu încă de sâmbătă, 21 iulie.

Vor avea loc demonstraţii meşteşugăreşti, o expoziţie de fotografie etnografică, un spectacol folcloric, iar seara – un foc de artificii, după care se va urca pe Muntele Găina.

Aici, de la ora 21,00, este programat un concert extraordinar de muzică folk şi country rock, cu Desperado, Cătălin Condurache şi Sandi Deac, Vali Şerban şi Florin Săsărman.

După un recital al Nicoletei Nucă, “petrecerea va continua până târziu în noapte cu discotecă în aer liber, focuri de tabără şi focuri de artificii”.

Duminică, “Târgul de Fete” va începe cu momentul tradiţional al ceremonialului solemn de la Crucea Iancului, la 1.486 de metri altitudine, unde va fi arborat drapelul naţional, va avea loc o slujbă, iar oficialităţile care vor fi prezente la eveniment vor depune coroane de flori.

Momentul solemn va fi accentuat de Tulnicăresele din Avram Iancu şi Fanfara “Augustin Bena” a Judeţului Alba.

Începând din 2006, “Târgul de Fete” de pe Muntele Găina este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi are ca slogan chemarea “Hai pe Muntele Găina, hai pe muntele dragostei!”.

Atestat documentar în 1816, târgul are, cu certitudine, o vechime mult mai mare, fiind cea mai cunoscută manifestare populară a românilor transilvăneni.

Târgul a apărut datorită necesităţii de comunicare între locuitorii de pe văile Arieşului şi Crişurilor, care trăiau în aşezări izolate şi risipite.

Oamenii se întâlneau acolo și făceau schimburi de mărfuri, dar, de-a lungul timpului, mulți tineri s-au cunoscut acolo și s-au căsătorit.

În urmă cu peste două decenii, au participat 100.000 de oameni la acest târg, iar în urmă cu un deceniu – 20.000 de persoane, în timp ce în ultimii ani a cunoscut un regres în ceea ce priveşte numărul celor care au participat la această manifestare.

Legenda Muntelui Găina, de unde îi vine şi numele, spune că aici locuia o crăiasă, ce avea o găină care făcea ouă de aur, iar îndrăgostiţii care veneau să-şi mărturisească dragostea primeau câte un ou de aur.

La Târg a fost prezent, în 1852, şi împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania.

După Primul Război Mondial, la “Târgul de Fete” de pe Găina a fost prezent prim-ministrul Ionel Brătianu, căruia i-a urmat, în 1924, regele Ferdinand.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost, de asemenea, prezent la târg în mai multe rânduri.

Foto: Arhiva