Confidenţialitate

Targu Mures: Szlai Lorand condamnat la 23 de ani de inchisoare (AUDIO)

Szlai Lorand a fost condamnat la 23 de ani de închisoare și la plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale în valoare de 100 de mii de euro.

În luna ianuarie a anului trecut acesta și-a ucis iubita în apartamentul în care aceasta locuia, cu mai multe lovituri de cuțit dupa care a înfășurat-o într-un covor și a lăsat aragazul deschis. În apartament s-a produs o explozie urmată de un incendiu. Trupul tinerei a fost găsit carbonizat. Polițistii l-au prins pe Szlai Lorand la câteva zile dupa producerea faptei. Acesta furase și bijuteriile fostei lui iubite care a lucrat ca ospatară la un restaurant din Târgu Mureș.

Instanța a respins ca nedovedită acțiunea civilă având ca obiect obligarea inculpatului la plata sumei de 5000 de euro cu titlu de daune materiale.