Confidenţialitate

TÂRGU JIU: Liberalul Marcel Romanescu este noul primar, candidatul PSD recunoaşte înfrângerea

Candidatul PSD la Primăria Târgu Jiu, Aurel Popescu, şi-a anunţat înfrângerea în alegerile locale parţiale, funcţia de edil fiind câştigată, potrivit numărătorii paralele, de principalul său contracandidat liberalul Marcel Romanescu.

Conform numărătorii paralele a PNL Gorj, Marcel Romanescu a câştigat în 44 din cele 46 de secţii pentru care au fost centralizate voturile.

Liberalii s-au strâns în centrul municipiului Târgu Jiu pentru a sărbătorii victoria candidatului formaţiunii.

Partidul Național Liberal preia Primăria după 17 ani de administrație social-democrata. Anunțul victoriei a fost primit cu urale de simpatizanții liberalului care, in frunte cu primarul ales au mers prin oraș pana la sediul Primăriei pentru a prelua simbolic funcția.

Update: La miezul nopții, Biroul Electoral Județean Gorj a finalizat centralizarea proceselor verbale:

PNL a câștigat cu 51,7%, PSD 34,75%, candidatul independent Viorel Caragea 4,62%, iar USR 4,16%.
Anunțul final a fost primit cu urale de noul primar și de simpatizanții acestuia.
La Târgu Jiu, au fost organizate alegeri partiale după ce primarul ales anul trecut a obținut un post de senator in Decembrie 2016.

Prezenţa la vot în Târgu Jiu a fost de 29,92%.