Situație inedită la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu! Un medic a refuzat să trateze o femeie în vârstă de 63 de ani pe motiv că salarizarea este necorespunzătoare.
Medicul chiar a scris acest motiv pe foaia de observație a pacientei.
Conducerea spitalului a demarat o anchetă internă – după cum transmite corespondenta Europa FM, Gabriela Mladin.
Femeia în vârstă de 63 de ani a ajuns la Secția de Terapie Intensivă a spitalului judetean de Urgență, în urmă cu 2 zile.
Prezenta simptome ale unei pneumonii acute, așa că medicii de la camera de gardă au cerut ca pacienta să fie consultată de un specialist.
De gardă se afla medicul Elena Vlad care, conform aparținătorilor bolnavei, a refuzat consultul.
Mai mult, medicul specialist a scris în documentele medicale că nu poate efectua investigația din lipsă de personal și …din lipsa salarizării corespunzătoare.
Conducerea spitalului a fost șocată când a văzut scris, în clar, un astfel de refuz, mai ales că lunar, medicul Elena Vlad încasează peste 11.000 de lei, fără orele de gardă.
A dispus o anchetă de urgență și a cerut sesizarea Colegiului Medicilor.
În opinia managerul spitalului, ceea ce s-a întâmplat reprezintă un refuz sau condiționarea actului medical, aspecte extrem de grave.
Pacienta a rămas în spital la Terapie Intensivă, iar de investigațiile medicale se va ocupa un alt specialist.