Confidenţialitate


Târgu Jiu: 50 de mineri au plecat de la termocentrala Rovinari către București


Aproximativ 50 de mineri de la Complexul Energetic Oltenia au plecat pe jos din fața termocentralei Rovinari spre București.

Vor parcurge peste 300 de km până în Capitală unde doresc să ajungă la Guvern.

 

Cei 50 de mineri sunt îmbrăcați în tricouri pe care scrie ”Salvați Complexul Energetic Oltenia”.  Ei vor să ajungă pe jos la București pentru a depune memorii la Guvern, Parlament și Președenție.  Majoritatea sunt lideri de sindicat care și-au luat concedii pentru a putea participa la acest marș pe care l-au numit ”Marșul disperării”.

Au plecat din fața termocentralei Rovinari și vor parcurge pe jos 300 de kilometri, alegând traseul prin Craiova pentru a se putea opri și prin alte exploatări miniere.

Și-au calculat să parcurgă 40 de kilometri pe zi ca în 8 zile să ajungă în Capitală.  Vor avea corturi asupra lor, în care vor înnopta, apă și mâncare.

Minerii spun că pe parcurs li se vor alătura și alți colegi, astfel încât în București numărul  protestatarilor să ajungă la 1000.

Vor să tragă un semnal de alarmă asupra disponibilizărilor din companie. De la 1 iulie, 2000 de angajați vor fi dați afară în baza unui  program de restructurare. În prezent 7000 dintre cei 12000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia sunt în șomaj tehnic ca urmare a scăderii cererii de cărbune.

Angajații sunt nemulțumiți și de decizia Guvernului de muta sediul social al complexului de la Targu Jiu la București. Oamenii sunt revoltați și de faptul că unitățile sunt închise, în timp ce România importă energie la prețuri mult mai mari.

 

 

 


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…