20 de cetăţi, palate, castele şi muzee din România se vor prezenta publicului, în cadrul unor standuri dedicate, amplasate în Curtea exterioară, cea a Husarilor, a Castelului Corvinilor din Hunedoara într-un târg al castelelor care se desfășoară vineri și sâmbătă.
Pe lângă acest târg, vizitatorii pot să asiste la lupte medievale, să ia lecții de tir cu arcul și spadă. Totodată, persoanele care promovează alergarea pot participa la o competiție care ia startul la castel și se încheie la Deva. În același timp, turiștii pot să vadă o expoziţie, cu defilare şi dresaj de şoimi. Mai mult, doritorii se pot și vaccina la centrul deschis în curtea exterioară a Castelului Corvinilor. Vor fi luate toate măsurile pentru respectarea normelor sanitare în vigoare.
Foto: Amator