Un tânăr în vârstă de 23 de ani a murit într-un salon de tatuaje situat într-un mall din Timișoara. Tânărului i s-a făcut rău în salon. În momentul în care au ajuns echipajele medicale și polițiștii, aceștia au constatat decesul. Conform procedurilor, a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, spune IPJ Timiș pentru Europa FM.
Inspector principal IPJ Timiș, Alexandra Petrovici: Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă
„La data de la 12.04.2024, în jurul orei 16:45, poliţiştii Secţiei 4 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o societate comercială dintr-un complex comercial de pe raza municipiului Timişoara, unui tânăr în vârstă de 23 de ani i s-ar fi făcut rău în incinta unui salon de tatuaj. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă. Din păcate, medicul de pe ambulanță sosit la fața locului declarând decesul acestuia. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite Inspector principal IPJ Timiș, Alexandra Petrovici.
Sursa foto: Inquam Photos / Cosmin Enache