Confidenţialitate

Sute de români care şi-au cumpărat case în Ungaria vor să le vândă

Din 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană, orice persoană fizică poate să-şi cumpere o locuinţă în comunitatea europeană, iar tranzacţiile imobiliare au explodat în localităţile ungare aflate lângă graniţă.

În ultimul an însă – trendul s-a schimbat, iar sute de proprietari de case din Ungaria vor acum să le vândă, mulţi scăzând preţul şi la jumătate faţă de cât au plătit, potrivit Mediafax. Experţii imobiliari din Arad afirmă că cererea de case în Ungaria s-a prăbuşit, iar cei care vând stau cu anunţurile de luni întregi, fără a avea oferte.

Experții imobiliari spun că există vile care au fost cumpărate cu 40 sau 50 de mii de euro, iar proprietarii le vând acum cu 20 sau 23 de mii de euro. La fel – casele mici, care acum cinci ani erau cumpărate de români cu preţuri între 5.000 şi 20.000 de euro au fost îmbunătăţite considerabil, prin investiţii făcute de noii proprietari, însă preţul de vânzare este mai mic sau similar cu cel de achiziţie.

De exemplu, o casă bătrânească, dar cu teren de peste o mie de metri pătraţi costă de la 5.000 la 15.000 de euro, chiar şi de două ori mai puţin decât în judeţul Arad, la aceleaşi condiţii de locuit.