Confidenţialitate


Sute de mercenari ruşi, trimiși în Ucraina pentru a-l asasina pe preşedintele Zelenski. Kievul interzice circulația noaptea | AUDIO


Sute de mercenari ruşi, trimiși în Ucraina pentru a-l asasina pe preşedintele Zelenski. Kievul interzice circulația noaptea | AUDIO

Presa britanică dezvăluie că sute de mercenari ruşi au fost trimiși în Ucraina, la ordinele Kremlinului, pentru a-l asasina pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Aproape 400 ar acționa numai în Kiev, anunță „The Times”.

Potrivit presei din Marea Britanie, între 2.000 și 4.000 de merceniari ar fi sosit în Ucraina din ianuarie încoace pentru a-l asasina pe preşedintele Volodimir Zelenski şi pe membrii guvernului cu scopul de a pregăti terenul pentru ca Moscova să preia controlul în Ucraina.

Potrivit „The Times”, peste 400 de mercenari ruşi operează la Kiev. Responsabil ar fi Grupul Wagner, o miliţie privată condusă de un aliat al lui Putin.

Informația a ajuns la guvernul ucrainean sâmbătă şi, câteva ore mai târziu, Kievul a decretat interdicția de circulație între 20.00 și 07.00, mai arată „The Times”.

„Rămâneți în case”, este solicitarea autorităților municipale din Kiev, unde luni au continuat bombardamentele.

Luni dimineaţă, magazinele şi sistemul de transport public şi-au reluat activitatea. Cozi imense pot fi văzute în fața unor magazine. Iar la metrou, garniturile circulă la intervale mai mari ca de obicei.

Peste tot în capitală au loc lupte, anunță autoritățile municipale și martorii. Drept urmare, locuitorilor li se cere să iasă în oraș doar pentru alimente și pentru a merge la farmacii. În rest, să rămână în adăposturi și locuințe.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, le transmite rușilor să plece acasă, că nu au nimic de găsit la ucraineni, în timp ce militarii și voluntarii sunt pregătiți să reziste unor noi ofensive ruse și spun pentru Sky News: „Pentru Putin, oamenii sunt doar niște gunoaie, atât populația sa cât și străinii”.

Autorităţile le-au cerut locuitorilor din Kiev să aibă grijă de vecini, în special de cei în vârstă sau de familiile bărbaților angajați în luptele armate.

Populaţia este rugată să fie atentă la locuinţele celor care s-au refugiat din Kiev pentru a evita furturile.

Peste noapte, în capital Ucrainei au fost construite noi fortificaţii, capcane antitanc şi alte structuri pentru apărare.

Citește și: Armele nucleare ale Rusiei. Moscova beneficiază de cea mai mare înzestrare cu focoase din lume

Citește și: Atacul Rusiei în Ucraina: Au început primele negocieri, în Belarus. Zelenski mulțumește României pentru ajutorul oferit Kievului | LIVE UPDATE


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria