Peste 300 de şoferi au fost prinși încălcând regulile de circulaţie pe DN 2, în doar câteva ore, anunță Inspectoratul General de Poliție.
Trei sute dintre aceştia au fost sancţionaţi pentru depăşirea vitezei legale, iar 66 au rămas fără permisul de conducere, anunţă Poliţia Română.
Începând de vineri, poliţiştii rutieri au intensificat acţiunile pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru prevenirea evenimentelor rutiere.
Mai ales Drumul Naţional 2 Bucureşti – Bacău – Suceava – Siret s-a aflat în atenția polițiștilor.
”În doar câteva ore, pe DN 2, au fost depistaţi 347 de conducători auto care au încălcat prevederile rutiere, dintre care 300 au fost sancţionaţi contravenţional pentru depăşirea vitezei regulamentare. 66 de şoferi au rămas fără permisul de conducere”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.