Confidenţialitate


Suspect de terorism reţinut în Covasna, adus la Bucureşti pentru audieri


Suspect de terorism reţinut în Covasna, adus la Bucureşti pentru audieri
Procurorii de la Crimă Organizată au reţinut un bărbat care plănuia să comită un atentat la Târgu Secuiesc, cu ocazia paradei de Ziua Naţională.

Individul este acuzat de “tentativă la infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi nerespectarea regimului materiilor explozive”, se arată înt-un comunicat al DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, există date că inculpatul, membru marcant al extensiei în România a structurii naţionalist-extremiste HVIM Ungaria, a procurat mijloacele şi instrumentele necesare confecţionării unui dispozitiv exploziv improvizat pe care intenţiona să-l detoneze în public.

“Materialele şi dispozitivele ridicate la percheziţiile efectuate ar fi fost apte să pună în pericol cetăţenii români şi bunurile acestora, acţiunile inculpatului fiind stopate prin măsurile legale dispuse de către procurorii DIICOT cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii”, se mai notează în comunicat.

Suspectul a fost adus la Bucureşti pentru a fi audiat.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul IPJ Covasna şi Jandarmeriei Braşov. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…