Interviu de Sorin Dragomir
„În vale”, așa se exprimă familiar Șerban Țîr, când vorbește despre Silicon Valley. Șerban Țîr are peste 20 de ani de experiență în domeniul IT, a pornit de la statutul de inginer software și a ocupat funcții de la team leader până la arhitect software. A lucrat și lucrează pentru clienți din Silicon Valley și a fost chiar vicepreședintele unui startup din Statele Unite.
În prezent, Șerban Țîr este Chief Technology Officer al grupului Gemini Solutions, responsabil cu activitatea de cercetare și dezvoltare.
În Lumea Europa FM, Șerban Țîr explică diferențele dintre români și străini în lupta pentru cucerirea pieței de consultană în domeniul software. De ce afacerile înfloresc în Silicon Valley și nu în București?
“Sunt multe întâlniri, te duci, te întâlnești îți expui ideea, nu există frica pe care o constatăm noi în România. Tot vorbind cu diverse startup-uri românești, ne spun <Dom’le dar n-o să-ți spun ideea, dacă mi-o furi> Acolo nu există frica asta pentru că dacă tu ai o idee și crezi cu tărie în ea, șansa să fie atât de genială încât să ți-o fure altcineva e foarte mică. De obicei, la o idee mai mult contează implementarea și dezvoltarea ei ulterioară decât doar ideea pur și simplu. ”
Extrem de apreciați în lumea programatorilor, românii se remarcă prin inventivitatea și dorința de a descoperi lucruri noi, explică Șerban Țîr: “Românii sunt inventivi, românii nu se blochează, dacă intervine ceva între punctul A și punctul B, românii știu să ocolească, nu se blochează. E un lucru foarte important, mai ales când lucrezi pe diverse fusuri orare, dacă te-ai oprit la primul obstacol, atunci practic ai pierdut o zi și timpul înseamnă bani. ”
Și totuși, în ciuda extraordinarelor capacități creative ale inginerilor români, produsele românești nu reușesc să cucerească piața mondială. Explicația pare să stea în defectele sistemului educațional. Inginerii români sunt foarte bine pregătiți tehnic pe băncile universităților, dar școala nu le oferă și cursuri adiacente, cu noțiuni de economie sau drept, care să le permită românilor să înțeleagă mecanismele care stau în spatele succesului unui produs.
„România are la momentul acesta ingineri care din punct de vedere tehnic sunt foarte, foarte capabili. Ce lipsește, după părerea mea, inclusiv sistemului educațional românesc este o orientare spre pragmatism, spre noțiuni de economie, spre noțiuni de piață. În România se insistă doar pe partea tehnică și atât, adică în continuare producem ingineri foarte buni profesionițti, care știu să programeze, dar care într-o lume în care trebuie să obțină finanțări, în care trebuie să se adapteze la cerințele pieței, nu sunt foarte pregătiți. Din cauza asta sunt mai puține produse românești de avengură. ”
Șerban Țîr atrage atenția și asupra modului în care România ar trebui să se pregătească pentru momentul când nu va mai fi interesantă pentru investitori din punct de vedere al costurilor.
“Noi nu mai trebuie să insistăm pe paradigma că România este o destinație ieftină, unde găsești forță de muncă ieftină. Acum eu vorbesc despre IT dar cred că putem să extrapolăm și la alte domenii.
Uitați-vă la ceasurile elvețiene: ei nu s-au ’marketat ’ niciodată că un ceas elvețian este ieftin. Ceasurile elvețiene niciodată nu au avut discounturi sau reduceri și cu toate astea se vând în continuare și costă mult. Cam în zona asta ar trebui să mergem noi, cel puțin cu IT-ul avem argumente. oamenii de aici sunt calificați, trebuie să ’marketăm ’ ceea ce oferim prin calitatea oferită, nu prin costuri scăzute.”
https://soundcloud.com/europafmromania/lumea-europa-fm-sorin-dragomir-interviu-serban-tir