”Nu am succes la critici literari, dar am mare succes la public”. Poeta Nora Iuga spune cu umor că a ajuns să urce pe scena Teatrului Național București la 85 de ani, după o viață în care a visat să fie actriță. Va susține conferința ”Domnul Beligan e de vină că am devenit poetă”. Termenul ”conferință” – cum a fost anunțat evenimentul TNB – nu îi surâde și preferă să numească întâlnirea cu publicul ”o confesiune” despre viață, artă și …nu numai. ”Jur că voi vorbi și despre dragoste”, spune Nora Iuga – miercuri, 24 februarie, la ”Sus cortina!”, la ora 16.50.
***
Duminică, 28 februarie 2016, poeta Nora Iuga își întâlnește publicul în Sala Atelier a TNB. Conferința ”Domnul Beligan e de vină că am devenit poetă” începe la ora 11.00.
Nora Iuga: Voi vorbi despre viața mea, despre tot ce am visat, despre binele de care am avut parte, chiar în timpuri grele. Sunt un om care știe să fie fericit chiar atunci când nu are de ce. Am avut o viață plină de aventuri, am visat să devin actriță. Și iată că o închei apărând pe scena Teatrului Național. Așa că Dumnezeu mi-a dăruit de fiecare dată ceea ce mi-am dorit, ceea ce nu-i puțin lucru.
Iorgu Ianuși: Veți apărea pe scena Teatrului Național ca să le spuneți oamenilor cum NU ați devenit actriță…
Nora Iuga: O, da! Sigur! Cu asta voi începe! Domnul Radu Beligan, fără voia dânsului, a fost pus în situația de a-mi tăia cu foarfeca cea mai roșie și frumoasă panglică din viața mea. Eu am vrut să devin actriță. Am dat examen la Teatru când aveam 17 ani și jumătate. Președintele juriului era marele actor Radu Beligan iar în juriu se afla Clody Bertola și nu mai știu cine, adică numai foarte mari somități ale teatrului. M-am pregătit cu o poezie total nepotrivită pentru temperamentul meu și pentru firea mea, era o poezie de George Coșbuc, în care mă văicăream, într-un registru extrem patetic care nu mi se potrivea deloc. Și cred că nu i-am plăcut deloc lui Radu Beligan. După aceea, a trebuit să fac o scenă de mimică, de mimă pe care mi-au dat-o doamnele și în care am izbutit foarte bine, pentru că aveam prezență scenică, eram expresivă, aveam o mișcare frumoasă… Mama a fost balerină… Dar nu am putut să îl înduplec pe domnul Radu Beligan care a rămas foarte tare pe poziție, spunând că un om care o dicție atât de imposibilă nu o să poată deveni niciodată actor. Deci am căzut cu brio. M-am dus frumușel, puțin cam tristă, dar mi-a trecut peste o sătpămână, la Facultatea de Filologie. M-am înscris acolo, am reușit evident. Și am devenit poetă. Probabil că e un avantaj pentru că am impresia că totuși, ca poet, poți să ai o carieră mai lungă. Și dacă acum am 85 de ani, cine știe, poate mai scot până la moarte vreo cinci cărți, ceea ce nu e de colo!
Iorgu Ianuși: Mulți înainte! De aceea și confesiunea dumneavoastră se numește ”Domnul Beligan e de vină că am devenit poetă”…
Nora Iuga: Exact! Păi asta mi-a venit în gând de la început, să știți! Că eu nu am uitat imensa mea dorință de a deveni actriță și eu ori de câte ori apar pe scenă ca să-mi recit poeziile, am un succes de public extraordinar. Nu am succes la criticii literari, dar la public am un succes teribil, ceea ce mă face să cred că eu am avut dreptate și nu domnul Radu Beligan.
Iorgu Ianuși: Ce i-ați spune, după atât timp, domnului Beligan, cel din comisia dumneavoastră de examinare?
Nora Iuga: Probabil că a avut dreptate, pentru că eu cred foarte tare în talentul și profesionalismul domniei sale. Dar, probabil că, pentru ceea ce mi s-a dat mie de către un personaj și mai important, pe care îl numesc ”Marele Inginier”, cred că acolo nu a avut domnul Beligan dreptate, ci Acel ”Mare Inginer” căruia nu vreau să-I spun numele, dar bănuiți la cine mă gândesc.
Spectatorii care se vor afla în Sala Atelier a TNB vor putea asculta și confesiunile despre dragoste ale poetei Nora Iuga: ”Jur că voi vorbi și despre iubire!”
„Prima mea întâlnire cu scena a fost la trei ani, când am văzut opereta Voievodul țiganilor. De atunci, nu am mai visat altceva decât să ajung pe scenă. Nu s-a putut și așa am devenit poetă.” Nora Iuga
Nora Iuga s-a născut pe 4 ianuarie 1931. Este poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Crede că a avut norocul să se nască într-o familie ”exclusiv de artiști”, motiv pentru care afirmă: ”vedeți că sunt făcută toată din artă!”.
Nora Iuga: Am jucat vreo trei ani pe scenă. În regimul trecut, existau așezămintele culturale. Ei se ocupau de anumite săli în licee sau erau chiar teatre speciale de amatori. Eu am făcut parte din aceste trupe de teatru de amatori. Și am jucat în mai multe piese, la liceul Șincai, la liceul Lazăr, la liceul Iulia Hașdeu… Pentru că liceele aveau săli de festivități. Aveam un public numeros, aplauze, primeam buchete de flori! Acel filon, acea pânză freatică, acel firicel de apă care era în mine, în străfundurile mele, tot a izbutit să răbufnească pe undeva. Și dacă n-am putut să fiu o mare actriță pe scena Teatrului Național pe vremea aceea, iată că am fost un actor amator, un mic actor amator, dar care a avut mare succes.
În timpul examenului de Bacalaureat, a avut de ”pătimit” din cauza preferinței sale pentru actorul George Vraca. De fapt, din cauza modului în care și-a exprimat admirația față de artist: ”un animal impresionant!”
Nora Iuga: Pentru că se vorbea foarte mult de Vraca, mie, copil fiind, îmi plăcea de Vraca. Președintele juriului m-a întrebat care e actorul meu preferat. I-am spus că George Vraca. Dar de ce vă place așa de mult Vraca, m-a întrebat? La care eu am spus: pentru că este un animal impresionant!!! La vârsta de 17 ani! Vreau să vă spun că toate profesoarele au înghețat, drept pentru care mi s-a scăzut un punct la medie pentru că am fost atât de nerușinată.
Care sunt personajele care i-au atras admirația poetei Nora Iuga și ce rol ar fi vrut să aibă pe marile scene ale țării?
(foto: Nora Iuga în OBSERVATORUL CULTURAL)
Nora Iuga a publicat 20 de volume de versuri, printre care: Vina nu e a mea (1968); Captivitatea cercului (1970; retrasă din librării și biblioteci, având interdicție de publicare timp de șapte ani); Opinii despre durere (1980); Inima ca un pumn de boxeur (1982, 2000); Piața cerului (1986); Dactilografa de noapte (1996, 2010); Spitalul manechinelor (1998, 2010); Autobuzul cu cocoșați (2001, 2010); Petrecere la Montrouge (2012); Câinele ud e o salcie (2013).
Volume de proză și poezie traduse în străinătate: romanele Sexagenara și tânărul (în Germania, Spania, Italia, Franța, Slovenia, Bulgaria), Săpunul lui Leopold Bloom și Hai să furăm pepeni (în Bulgaria) și volumele de poezie Capricii periculoase (antologie, în Germania și Slovenia), Autobuzul cu cocoșați și Poem de octombrie (în Germania), Inima ca un pumn de boxeur (în Franța), O inimă venind pe picioroange (în Elveția).
A tradus peste 30 de titluri din Friedrich Nietzsche, August Strindberg, Paul Celan, Ernst Jünger, Günter Grass, Elfriede Jelinek, Herta Müller etc.
(fotografie inedită, Nora Iuga alături de scriitoarea Herta Muller, publicată AICI)
